Nepotul lui Avraam, tânărul Iacov, pleacă din casa tatălui său Isaac, din Beer-Şeba, cu nădejdea în suflet al unei noi împliniri în viaţă. Spre Haran, ţinta călătoriei lui, drumul a fost presărat cu greutăţi şi nu puţine lipsuri. Străbătând pustiul, ziua înfrunta arşiţa iar noaptea frigul. La sfârşitul zilei cînd întunericul coboara repede, el îşi pregătea locul de odihnă, singur, deoparte pe nisipul încă cald şi o piatră şi-a pus-o căpătâi sub bolta înstelată al cerului.

De acasă, el, a plecat cu binecuvântarea tatălui său Isaac – dar pe Dumnezeul părinţilor săi el nu-L cunoştea. Un legământ cu El nu avea făcut. Făgăduinţele lui Dumnezeu erau rostite şi promise tatălui său Isaac şi bunicului său Avraam. Frământat şi preocupat cu aceste gânduri el a adoarmit. De dincolo de bolta înstelată, de deasupra tuturor lucrurilor Dumnezeu însă veghea. Din înălţimea cerurilor ochii Lui veşnic deschişi îl priveau pe tânărul Iacov şi în inima Lui de Tată S-a hotărât să i se reveleze, să-i vorbească, acestui tânăr pribeag. În vis, Dumnezeu se descoperă lui Iacov, îi vorbeşte spunându-i că are pregătit pentru el un viitor şi o nădeje. Dumnezeu încheie un legământ cu el şi îi promite călăuzire şi ocrotire.